Juriu categorii creatori de conținut

Președinte juriu

Costin „Jaxi” Vrînceanu
Creator de conținut

Jaxi a jucat profesionist și semi-profesionist pentru echipa Nexus timp de 2 ani. Din noiembrie 2018 a decis să ia o pauză de la competiții și să încerce lucruri noi precum livestreaming-ul, vlog-urile, casting, coaching și analiza meciurilor.

Bogdan „Bobospider” Timuș
Creator de conținut

Bobospider știe toate jocurile video, iar cele care îi atrag atenția beneficiază de un video complet al gameplay-ului pe canalul său de YouTube. Restul conținutului său se bazează pe gameplay zilnic și discuții pe Twitch.

Ovidiu „Ovvy” Pătrașcu
Creator de conținut

Ovidiu este fost campion european și mondial la FIFA. Conținutul lui video este bazat pe fotbalul vitual și inspiră o comunitate mare de fani FIFA.

Octav „ang” Crețu
CEO, Nexus Gaming

Octav Crețu sau ang este CEO-ul Nexus Gaming, fost jucător profesionist de League of Legends și fondator Nexus Media și Romanian Esports League.

Ioana Sigarteu
Corporate Communcation Manager Samsung Electronics România

Cu o experiență de peste 14 ani în marketing și comunicare în industrii precum cea a tehnologiei informației sau financiară, Ioana s-a alăturat Samsung Electronics România în urmă cu 6 ani, iar campaniile de comunicare pe care le-a coordonat s-au remarcat în cele mai importante competiții de profil din România. În prezent, este responsabilă de comunicarea de brand, PR & social media și evenimentele dedicate brandului.

Ioana este pasionată de gaming de orice fel, de la jocuri de societate clasice la jocuri video. Jocul ei preferat este World of Warcraft, pe care îl joacă de peste 10 ani.

Claudiu Jojatu
Co-fondator viatadefreelancer.ro & Milk&Cookies Studio

Claudiu este co-fondator al platformei viatadefreelancer.ro și al agenției de digital Milk&Cookies Studio. Self-made not-there-yet billionaire. Pilot de timeattack și radio host @Tananana. 

Relația oficială cu jocurile a început odată cu AmberJam-ul din ESL Arena, de la East Europe Comic Con 2016 și apoi a continuat cu co-hostingul Sezonului 3 de Ambercast.

Florin Ivan
Regizor și producător media

Florin Ivan face parte din primul val de creatori de conținut online din România.
A uploadat prima emisiune despre tehnologie pe YouTube-ul din 2007, iar în 2008 a coordonat crearea singurei televiziuni de gaming din România și Estul Europei (GINX TV). A urmat decada de GameXTV.ro și sutele de emisiuni NewsX și eSports produse.

De atunci a rămas aproape de tot ce se întâmplă online, a produs emisiunile IGN Weekly Fix și Comic Con Bites pe TV iar in prezent este CEO Workhorse și techthelead.com, unde dezvoltă conținut award-winning pentru branduri și public.

Se joacă cam orice apare nou și-l interesează, pe lângă faptul că intră cel puțin odată pe lună cu gașca în GTA 5 online să ia milionul de dolari din joc până se lansează varianta de PS5.

Mihai Cotos
Fondator Digital Crusade

Mihai Cotos is an entrepreneur with 14 years of experience in the field of event organization. From successful projects such as the Targul de Cariere, Photo Romania Festival, Jazz in the Park or Cluj Craft Beer Festival in 2019, Mihai has transformed an old passion of his – gaming into a unique project for Romanian esports – Digital Crusade. The event has now grown into an east european championship and has a few satellite events like Esports Corporate Championship, Girls Championship and HighSchool Heroes.

Mihnea Alexandru Brașoveanu
Digital Manager Sphera Franchise Group

Mihnea Alexandru Brașoveanu lucrează în digital marketing de 3 ani pentru brandurile KFC, Pizza Hut și Taco Bell. În acest timp a reușit să combine pasiunea lui pentru gaming cu marketingul iar asta a condus la realizarea unor proiecte noi și diferite atât pentru piața de publicitate cât și pentru cea de gaming. Printre aceste proiecte se numară KFC Arena, KFC Killer Discounts dar și o serie de parteneriate cu cei de la Bucharest Gaming Week, Romanian Esport League și Nexus Media.

De mic copil este pasionat de gaming, a început această aventura cu jocul Doom, apoi a continuat cu Quake, Warcraft, CS 1.6 și multe alte jocuri.

Crede cu tărie că industria gaming-ului este într-o plină dezvoltare în România și că treptat, o vor accesa din ce în ce mai multe brand-uri.

Irina Folea
Gaming Marketing Manager, Logitech

Irina Folea este Gaming Marketing Manager în cadrul companiei Logitech, pentru regiunea SEE (România, Bulgaria, Ucraina și Moldova). Bazat pe experiența în PR pe zona de tech & gaming și influencer & digital marketing, este responsabilă de comunicarea de brand, parteneriate esports și evenimente.

A descoperit gaming-ul cu Warcraft 1 și a petrecut cel mai mult timp apoi jucând Dota. În prezent joacă jocuri de pe orice platformă, fie ca este vorba despre shooter-e rapide, precum Doom Eternal, sau jocuri cu acțiune de proporții epice, precum God of War.

Cristian Timoianu
Operations Director L’Oreal Romania

Gaming-ul a intrat în viața lui de mic: la 8 ani ghicea parola de la calculatorul 386 al mamei sale și se juca Pacman, Supaplex și Dyna Blaster, pe ascuns. La un moment dat, a susținut o carieră de jucător profesionist de Dota și a fost capitanul echipei naționale a României, apoi urmând o perioadă intensă de raiduri și arene la rating înalt în World of Warcraft. Când nu se juca WoW își mai pierdea timpul cu CS, NFS, World of Tanks sau PUBG. Și-a construit un cockpit de racing pentru Dirt Rally, care-a dispărut brusc, din mijlocul sufrageriei (o suspectează pe soția lui până în ziua de azi).

Chiar dacă acum timpul nu îi mai permite să se joace cât și-ar dori, mai “fură” câte o oră de jocuri story-driven cu o direcția artistică originală și de-abia așteaptă să mai crească puțin fiica lui ca să joace împreună.

Traian Țeglet
Brand Manager NVIDIA (România, Bulgaria, Serbia, Croația, Slovenia)

Lucrează în industria Marcom de peste 15 ani cu experiență în zona editorială, comunicare PR și marketing, cu specializare pe zona de IT și gaming. În decursul celor 7 ani de când se ocupă de marketing pentru NVIDIA a dezvoltat o serie de proiecte și programe care i-au permis să interacționeze cu majoritatea comunităților de gaming din România și din regiunea de care se ocupă. Fiind pasionat din copilărie de jocurile video, încă încearcă să păstreze o conexiune personală cu această industrie atunci când își alocă 4-5 ore/săptămână pentru câteva meciuri în Age of Empires 2 Definitive Edition.

Juriu categorii branduri

Cătălin Butnariu
Președinte RGDA – Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România

Cătălin Butnariu este Președintele RGDA – Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din Romania și, din această calitate, este unul din cei mai vocali susținători ai acestui sector în România, precum și fondatorul conferinței regionale a industriei, Dev.Play. De asemenea, Cătălin lucrează în prezent la Amber, iar în trecut are în portofoliu funcția de General Manager la Carbon Incubator și Division Director la Gameloft.

Cătălin se joacă pe toate platformele, dar predominant pe PC și mobile. Preferă jocurile de tip RPG, strategy (mai ales turn-based) și shooters, dar și alte genuri. Printre titlurile favorite se numără the Witcher 3, Civilization și Hearthstone.

Matei Psatta
Co-fondator & CMO Blindspot

Matei are peste 11 ani de experiență în marketing digital în toate formele sale – Vola.ro, Leo Burnett, GMP PR. În 2018 a co-fondat Blindspot (fka TPS Engage), o platformă globală pentru advertising eficient pe OOH digital care a conectat peste 300.000 de billboard-uri în toată lumea. A locuit în Seoul, Dubai, iar acum în New York.

Mândru că prin intermediul Blindspot a generat a doua cea mai votată postare din istoria Reddit, a lucrat cu Snoop Dogg și a pus Star Wars în Times Square de 4 mai.

Gamer de mic, PC master race (și GeForce Now) de mare, deși urmărește cu drag și console exclusives când are timp. Discută neîntrerupt despre Divinity Original Sin și orice alt joc cu o poveste captivantă în spate.

Anca Severin
Marketing Communication Manager Vodafone

Anca are o experiență puternică în marketing și brand management, ocupând în trecut poziții cheie în companii precum JTI, SABMiller și Unilever.

A început să se joace pe Sega cu Jurassic Park și a continuat pe PC cu primul joc Prince. La 21 ani a redescoperit plăcerea jocurilor cu Prince of Persia și își amintește cu plăcere zilele în care venea de la birou și se juca până la 2 noaptea.

De curând, a cumpărat un ps4 pentru a se juca alături de copiii săi, dar când recunoaște că atunci cânt prinde un moment singură profită și se relaxează jucând Assassin’s Creed sau Far Cry.

Hypno
Regizor

Hypno este unul dintre cei mai importanți regizori de videoclipuri muzicale și spoturi publicitare din România. A regizat videoclipuri pentru OCS, Coma, Deliric, Subcarpați, Golan, Cred că Sunt Extraterestru și multe alte trupe românești și internaționale.

A descoperit jocurile video în anii ’90, iar printre jocurile preferate se numără FIFA, dar și shooterele sau jocurile single player. În prezent, își găsește timp să se mai joace pe telefon, mai ales la filmări, între cadre.

Andreea Ivănescu
Senior Brand Manager Riot Games

Andreea se ocupă de Brand Marketing la Riot Games pentru Europa Centrală și de Sud-Est, pentru 19 țări în total, incluzând România. Are peste 10 ani de experiență în industria gaming-ului: community management global, colaborări cu cei mai tari creatori din State și campanii integrate de marketing prin toată lumea.

Acum vrea să facă frumos pentru ai noștri, ca parte din comunitatea globală a Riot Games.
Cel mai mult îi plac RPG-urile, platformerele și MOBA-urile, iar majoritatea timpului și-l petrece pe mobil, urmat de Switch și PC. Din când în când, se mai joacă și Tactical Shooters.

Cosmin Baba
Creative Director, Oxygen

Director de Creație cu peste 12 ani de experiență în piața locală de publicitate (ocazional și pe cele vecine), Cosmin Baba este unul dintre creativii români premiați la cele mai mari festivaluri internaționale de publicitate cum ar fi Cannes Lions, Golden Drum sau Eurobest. De-a lungul carierei a fost creierul creativ din spatele unora dintre cele mai cunoscute campanii ale unor clienți precum Dacia Renault, Alka Toortitizi, OMV, Bergenbier sau Napolact. Filtrul cu care vine bifat by default la întâlniri cu echipele sale de creatie de la Oxygen este „idei care surprind prin creativitate”.

Gamingul a intrat pe radarul său odată cu celebrele aparate din piață cu Street Fighter și King of Fighters pe ele, iar când a avut și prima consolă (prin 90șiceva) era cel mai cool de pe stradă. Mai apoi a trecut la computere cu Red Alert jucat pe dial-up și, normal, la “pachetele de noapte” cu StarCraft, Quake 2, Blood și Counter, iar aici a înghețat timpul vreo 4-5 ani în care era non-stop pe la sala de jocuri. A urmat apoi un episod în care a început să vâneze jocuri cu poveste. Max Payne 1 și 2, L.A. Noire, Heavy Rain sau The Witcher sunt câteva dintre titlurile care i-au blocat weekenduri cu storytelling-ul și cinematografia filmulețelor dintre misiuni. Clar jocurile sunt o sursă de inspirație pentru orice creativ, iar rolul lor este unul care depășește acel “doar de distracție” mai ales când gamification-ul a devenit un tool în sine în advertising.

Costin Bogdan
Executive Creative Director Mccann Bucharest

Costin started his copywriting career in advertising in 2006. In 2011 he joined Mccann Bucharest and in 2019 he was named Executive Creative Director of the same agency.

From Priceless Surprises with Gianluigi Buffon to creating real-life potions in League of Legends for Beko, in over 14 years working in advertising he has been proudly learning and working on brands like Dacia, Cosmote, Rompetrol, Julius Meinl, Coca-Cola, Bite Latvia & Lithuania, Rom, Nespresso, Nesquik, Coffee-mate, Mastercard, KFC, Taco Bell, Greenpeace and many more, winning both effectiveness and creativity awards.

Passionate gamer of almost any title, former Vice President of the Art Directors Club in Romania, he confesses that Graffiti BBDO, Odyssey, Ogilvy and Mccann are some of the agencies where he failed to be on time.

Cristian Manafu
Co-fondator Evensys

Cu o experiență de 22 de ani în media, comunicare și în mediul online, Cristian Manafu este unul dintre cei mai cunoscuți promotori ai social media în România și totodata unul dintre cei mai apreciați organizatori de conferințe. În 2006, a co-fondat Evensys, companie de planificare de evenimente, iar în 2008 a lansat prima serie de training-uri open și in-house despre social media. Ulterior a derulat campanii și proiecte specifice marketingului digital pentru mai multe brand-uri și agenții de comunicare.

Cristian Manafu

Parteneri

LOreal-Logo-small

Parteneri media